Catedrala Evanghelica

Catedrala Evanghelica

Catedralei evanghelice din Sibiu i-au fost atribuite numeroase caracteristici de-a lungul timpului: într-o nota de calatorie ea este descrisa ca „cea mai remarcabila constructie a Sibiului”; savantul sibian Emil Sigerius a denumit-o „o adevarata casa memoriala” a saxonilor din Transilvania. Astazi ea reprezinta însa mult mai mult decât toate acestea: ea este simbolul orasului Sibiu.

Istoria orasului sta în strânsa legatura cu cea a bisericii. Cladirile bisericesti care functionau pe locul catedralei evanghelice au facut posibila prima atestare documentara a Sibiului în anul 1191. Papa Celestin al III-lea a confirmat în acest an independenta „Ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum“, adica a bisericii germanilor din Transilvania. Conducerea îsi avea prepozitura în Cibinium.

Odata cu dezvoltarea orasului s-a realizat si constructia bisericii. Începând cu secolul al XIII-lea si pâna în prima jumatate a secolului al XVI-lea aceasta constructie a fost transformata pas cu pas într-un monument arhitectonic gotic. Apoi catedrala a câstigat si mai mult spatiu prin construirea asa numitei ferule în partea de vest si transformarea ei într-o biserica hala cu mai multe nave de aceeasi înaltime prin etajarea navei sudice. Complexul de cladiri din curtea bisericii, care astazi nu mai exista, a fost ridicat în Evul Mediu si a cuprins în perioada sa de înflorire, în afara bisericii, alte patru capele. În afara de acestea, mai existau în cetatea fortificata numeroase biserici si mânastiri. Pâna la trecerea Sibiului si apoi a întregii natiuni sasesti în 1545 la credinta luterana, atât biserica cât si întregul oras erau catolice. Din aceasta perioada s-au pastrat pâna astazi obiecte valoroase, precum cristelnita din bronz, un altar mare poliptic precum si pictura monumentala a lui Johannes von Rosenau, situata pe peretele de nord a corului si care înfatiseaza rastignirea lui Isus.

Desi constructia catedralei s-a finalizat în anul 1520, fiecare generatie a îmbogatit si decorat aceasta biserica conform nevoilor si conceptiilor ei. Astfel s-a creat aici cea mai complexa si reprezentativa colectie de placi funerare si epitafuri din Transilvania, s-a construit si una din cele mai mari orgi din tara si s-a adunat un tezaur din Evul Mediu si Epoca Moderna timpurie, care poate fi admirat astazi la Muzeul Brukenthal. Universul vietii trecute a acestui oras nu poate fi perceput mai bine niciunde altundeva decât în muzeul Bisercii Evanghelice, care se afla la câteva minute de mers fata de catedrala evanghelica.

Nu numai biserica, ci si întreaga Piata Huet subliniaza, prin asezarea liceului Brukenthal vis a vis de catedrala, importanta pe care o aveau valorile umaniste, pe care societatea le considera atemporale. De aceea statuia din bronz aflata între scoala si biserica îl înfatiseaza pe episcopul Georg Daniel Teutsch (1817-1893) în vesmânt bisericesc. Reforma progresista introdusa de el a dus la îmbunatatirea relatiilor sociale pe toate planurile, în special în ceea ce privea sistemul de învatamânt în limba germana, al carui renume s-a pastrat pâna astazi.

În ciuda numarului mult mai mic de enoriasi, Parohia Evanghelica C.A. Sibiu reprezinta si astazi cea mai mare comunitate evanghelica din tara si îsi pune amprenta pe viata culturala a acestui oras. Ea sustine diverse institutii sociale si cu caracter caritativ, iar în domeniul protectiei mediului este un pionier în România. Catedrala evanghelica este un centru ecumenic si un loc de întâlnire pentru oaspeti din toate colturile lumii. Prin numeroase concerte si expozitii biserica îmbogateste an de an viata acestui oras. Din aprilie pâna în octombrie oaspetii sunt întâmpinati de ghizi care povestesc istoria bisericii noastre care se continua pâna astazi.